RSS

Arhivele lunare: August 2012

Asteptari

Timpul scârţâind pe timpanul meu

Împarte mâna in gesturi fracturate

Sau răsună

Alunecând în josul ventriculului….

Gânduri răstignite pe-o vorbă.

E soare de seu într-un oraş de celuloid

Cuburi şi păpuşi se topesc şi se amestecă de-a lungul pavajelor.

Poate că mâine voi însăila ceva din masa asta cleioasă.

Astăzi, însă, merg la iarmaroc să mă dau  pe un  ventricul

–          neburduşit cu degete –

şi pe altă tăcere

mai robustă

sau măcar securită

că pe asta timpanul mi-a spart-o neîndemanatic pe creieri…

 

Prima scrisoare – Bagatela

Nimeni nu ştie cum te iubesc; doar sufletul meu ciunţit pe muţeşte…

Şi soarele –apunând tăcut cu fâlfâiri de grâu răscopt şi adumbriri sinilii de albăstrele care ascund greieri…

E atât de frig fără ochii tăi…

Sub cerul nopţii ăsteia de vară inutil fluid-albastră, luna – din care a muşcat însângerat un vârcolac –  e ochiul scurs al unui gând nespus…

Cal de-aş fi fost, de mi-aş fi frânt picioarele venind spre tine, poate ai fi putut să-mi strecori printre buze adevărul (a cărui lesă ţi-a ros gâtul) in timp ce mi-ai fi zburat izbăvitor creierii…

Aşa –  rămân între tine şi mine, pe foşnetul aceluiaşi cer…

Şi poate un copac sau un lan or creşte din mine sub lumina atât de frumoasă şi  – în sfârşit – atât de a mea a ochilor tăi…şi –  printre cleşti de rădaşcă şi oase de picioare rupte  – imi vor susura de-a lungul inimii fâlfâiri de grâu răscopt şi de albastru banal de stea pe care ţi-ai fi pus cea mai mică dintre dorinţe…

 

Cuvintele acelea

Cuvintele îmi pipăie buzele, fluturând aiurit din afară, iar inima s a oprit sonor pe pragul spaimei ce mi a lovit înfundat tâmplele, zgâriindu mi glasul.

Gândurile fracturate, mănunchi, întind automat spre tine cioburile unei mâini fără degete şi arcul zâmbitor al sufletului.

Bun venit!

 

4.

Liniştea mea e seacă,

Cerul – vâscos.

Îmi voi lăsa părul să crească

Până îţi va încurca pietrele,

pământul va clocoti sub tâmplă,

sunetele vor fumega.

 

Vom tăcea

şi vom izbuti să respirăm.

 

 

Marş păgân prin memoria copacilor

Timpul nu va pricepe

Că e mişcat

De o privire larg prea caldă.

 

 

Sunt aici.

 
 

3.

Din noaptea asta a rămas

O claviculă spartă

Şi un animal scălâmb.

Dacă te sărut,

Devii inform.

De mă atingi

Mă desprind in fâşii.

De dincolo, nu-ţi ştiu conturul,

Aici , nu-mi cunoşti lunecările.

Desfă-mi coastele şi scoate

Larva

Ce nu-mi îngăduie

Să mă scurg înapoi.

 
 

2.

Zgârciuri uscate de ochiul lui Dumnezeu,

Caii s-au prăbuşit.

Trupul meu e cer gol,

Punte pustie între privirile noastre…

Mestec pâine

Şi sânge-nchegat cu boabe de scrum.

Mă uit prin tine.

Nu pot să vreau nimic

 
 

1.

E ploaie de sânge peste frig,

Potop de corzi sterpe.

Ochiul golit mi-a desfăcut pumnul.

Mânia ta îmi va zdrobi degetele…

Trepte sunt coastele mele

Pentru timpul pietros.

…mă doare palma sub cui,

mă dor ghearele….